7 iulie 2009. “Memorialul Michael Jackson” a fost momentul în care televiziunile din România au avut șansa de a arăta că știu să acopere un eveniment. Ce a ieșit?
ProTV
Știrile ProTV “au mirosit” momentul și au lăsat în urmă politica internă și certurile derivate de aici. La ora 19.00 veneau deja imagini de la Staples Center dar și de la cimitirul Forest Lawn. Emoția a fost păstrată și în ediția specială ce a urmat. Andreea Esca “a jucat” perfect rolul invitatului iar Cristian Leonte a condus foarte bine discuția.
Un plus în ceea ce privește calitatea imaginilor, unghiurile alese dar mai ales faptul că ceremonia a fost întreruptă de foarte puține ori. Minusul vine din faptul că finalul nu a mai fost prins.
Antena 1
Copia mai puțin reușită a celor de la ProTV. Și asta pentru că Lucian Mândruță nu e Andreea Esca iar producătorul nu a fost la fel de inspirat precum cel al Pro-ului.
Mi-a plăcut că și aici ceremonia a fost în centrul atenției, discuțiile din studio fiind în plan secund.
Antena 3
A fost o mobilizare generală așa cum nu am văzut de multe ori pe acest post. Memorialul a fost subiectul numărul 1 din cadrul jurnalelor de știri iar edițiile rezervate acestui eveniment au beneficiat de invitați precum Berti Barbera și Florin Condurățeanu, care au fost un plus în “ambalarea” evenimentului.
Mai puțin inspirați în alegerea cadrelor și mai ales în ceea ce privește întreruperea Memorialului. Mult prea multe discuții în studio, când centrul de interes era la Los Angeles. Nu înțeleg de ce s-au pierdut cu firea de la ora 22.00 și l-au antamat pe Geoană când puteau foarte bine să continue în același ritm. S-a văzut de peste zi că datorită modului cum au prezentat acest eveniment au câștigat fața RTV. Cred că trebuia mers pe aceeași linie.
Realitatea TV
Nu au simțit evenimentul. Jurnalul de 18.00 nu a promovat deloc producțiile ce aveau să urmeze, în ceea ce privește ceremonia. Decizia de a păstra emisiunea lui Răzvan Dumitrescu (ora 19.00, certuri pe o temă internă) a fost o gravă eroare de strategie editorială. S-au repliat repede însă Melania Medelanu, Mihai Tatulici și ceilalți invitați au fost mult sub intensitatea evenimentului. Marea greșeală a fost să vorbească prea mult chiar și în timpul emoționantelor discursuri de la Staples Center.
Ediția specială a lui Adrian Ursu și Oana Stancu a fost picătura care a umplut paharul erorilor din acea zi. Știrea era în altă parte, puțini sunt cei care vroiau să audă despre cazul Ridzi. A urmat ediția specială de la miezul nopții prezentată de Adriana Nedelea. Alături de Zara, Barbera, Kamara, Smiley și Moga putea ieși ceva interesant. Fără promovare însă telespectatorii au părăsit postul de mult.
……………………
- ProTv a reușit să păstreze mare parte din telespectatorii Știrilor
- Antena 1 a câștigat public după încheierea Observatorului
- Antena 3 a avut una dintre cele mai reușite zile din punctul de vedere al audienței
- Realitatea TV a pierdut lupta cu Antena 3
…………………….
Bonus: CNN a avut o transmisiune de excepție. Doi prezentatori sobri au prezentat evenimentul iar apoi totul s-a reglat de la fața locului: invitații de la Staples Center au fost evenimentul. A fost o lecție de jurnalism, de cum poți atinge emoție și eficiență cu minim de investiție.


eu am preferat sa ma duc la un meci de fotbal in seara respectiva, dar mi-ar fi placut probabil sa urmaresc ceremonia respectiva pe cnn, nu aveau rost infloriturile de pe posturile romanesti